Inteligenta artificiala Robotica Psihologie

Stiri     Inteligenta artificiala     Robotica     Psihologie Articole     Inteligenta artificiala     Robotica     Psihologie Carti     Inteligenta artificiala     Psihologie

Partea a cincea trateaza subiecte ca: Metencefalul (Puntea, Functiile puntii, Cerebelul, Structura interna a cerebelului, Pedunculii cerebelosi si Rolul functional al cerebelului).

METENCEFALUL (puntea şi cerebelul)

 

Puntea (sau protuberanţa) are o înălţime de 25mm, o grosime de aproximativ 25mm şi o lăţime de 35mm. Ea are o faţă anterioară, o faţă posterioară, două feţe laterale, o margine superioară ponto-pedunculară şi o margine inferioară, ponto-bulbară.

 

Faţa anterioară are pe linia mediană un şanţ care se numeşte şanţul bazilar; la acest nivel se află artera bazilară. Lateral de acest şanţ se află piramidele pontine, care se continuă lateral cu pedunculii cerebeloşi mijlocii. Limita dintre punte şi pedunculii cerebeloşi mijlocii este formată de nervul trigemen.

 

Faţa posterioară este acoperită de cerebel, are o formă triunghiulară şi formează jumătatea superioară a planşeului ventriculului 4. Ca structură internă, pe o secţiune transversală, puntea are o formaţiune anterioară numită picior şi una posterioară, numită calotă sau tegment. Limita dintre partea anterioară şi cea posterioară este dată de corpul trapezoid. Linia mediană de încrucişare a fibrelor se numeşte rafeu. Rafeul împarte puntea în două jumătăţi simetrice.

La nivelul piciorului pontin există două feluri de fibre: longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale sunt descendente; ele coboară de la scoarţa cerebrală şi ajung pînă la nucleii pontini (fibrele cortico-pontine), pînă la nucleii bulbari (fibrele cortico-bulbare) sau pînă la măduva spinării (fibrele cortico-spinale). Printre fibrele transversale există o parte care pleacă d la nucleii pontini, trec linia mediană şi intră în componenţa pedunculului cerebelos mijlociu de partea opusă. Substanţa cenuşie a piciorului pontin conţine o serie de nuclei de la care pornesc fibre transversale.

 

Calota pontină (partea dorsală a punţii) conţine substanţă albă, substanţă cenuşie şi substanţă reticulată. Substanţa cenuşie este reprezentată la acest nivel de nucleii nervilor cranieni V, VI, VII şi VIII. Aceşti nuclei sunt motori, senzitivi şi vegetativi. Substanţa albă din partea dorsală a punţii are fibre descendente care pornesc de la scoarţa cerebrală, de la nucleii subcorticali, din cerebel, de la nucleul roşu, de la tuberculii cvadrigemeni şi de la formaţiunea reticulată. Ea mai conţine şi căi ascendente, care vin de la cornul medular posterior, de la fasciculii Goll-Burdach, de la nucleii senzitivi ai nervilor cranieni şi ajung pînă la cerebel, nucleii subcorticali, tectum şi talamus.

 

Formaţiunea specifică punţii este corpul trapezoid, situat între partea anterioară şi cea posterioară a punţii. Corpul trapezoid este format din fibre ale nucleilor cohleari, care se încrucişează pe linia mediană şi se duc de partea opusă, unde formează lemniscul lateral. La acest nivel există fascicului longitudinal medial, care porneşte de la planşeul ventriculului 3 şi ajunge pînă la măduva spinării, în regiunea cervicală. El este legat de mişcările de orientare ale ochilor, capului şi gîtului.

 

Funcţiile punţii (protuberanţei)

1. Funcţia de integrare reflexă. Nucleii pontini realizează reflexe somatice şi vegetative importante: reflexul lacrimal, salivar, masticator, corneal, audio-palpebral, sudoripar şi sebaceu în zona feţei şi capului, mişcarea de lateralitate oculară, tonusul muscular. Toate aceste reflexe sunt controlate şi de formaţiuni cerebrale superioare, corticale, conştiente, de unde caracterul lor controlabil.

2. Funcţia de conducere. Protuberanţa asigură circulaţia informaţiei extrase din mediul extern şi din cel intern către centrii subcorticali şi corticali, precum şi a mesajelor de comandă în sens descendent, către organele de execuţie.

 

Este formaţiunea cea mai voluminoasă a metencefalului. Se află situat în fosa postero-interioară a cavităţii craniene, înapoia bulbului şi a punţii, sub lobii occipitali de care este despărţit prin cortul cerebelului, şi este adăpostit în cele două adîncituri inferioare ale osului occipital.

Cerebelul este un important centru integrativ al impulsurilor stato-kinetice, al coordonării şi dozării diferitelor mişcări voluntare şi reflexe. Cerebelul primeşte aferenţe din aproape întreaga sferă receptoare a organelor de simţ care înregistrează cele două însuşiri fundamentale ale materiei: gravitaţia şi inerţia.

Suprapunerea conexiunilor vestibulare proprioceptive, dar şi corticale impune o diviziune onto-filogenetică a cerebelului în următoarele porţiuni:

- arhicerebel, conectat cu nucleii vestibulari;

- paleocerebel, conectat cu măduva spinării;

- neocerebel, conectat cu scoarţa cerebrală.

La omul adult, limitele acestor porţiuni nu sunt perfect delimitate.

Cerebelul prezintă asemănări şi deosebiri cu emisferele cerebrale. Dintre asemănări:

- lipsa emergenţei nervilor cranieni;

- existenţa la suprafaţa cerebelului a unui strat de substanţă cenuşie (scoarţă), iar la interior a unei mase voluminoase de substanţă albă; în mijlocul substanţei albe se află cîţiva nuclei cenuşii subcorticali;

- cerebelul dispune de fibre de proiecţie şi de conexiuni cortico-subcorticale;

- la nivelul cerebelului putem întîlni o reprezentare corticală a periferiei.

Dintre deosebiri:

- cerebelul are circumvoluţiuni mult mai înguste şi mai ordonate, aproape paralele;

- scoarţa are o structură aproape uniformă;

- în scoarţa cerebeloasă, elementul cel mai caracteristic este reprezentat de celulele lui Purkinje.

 

Cerebelul, ca formă, este turtit în sens vertical şi are formă ovoidă. Axa mare, în sens transversal, are 10cm. Cerebelul are două feţe: una superioară, convexă în toate direcţiile, şi una inferioară, tot convexă, dar cu mai multe detalii. Cerebelul are o greutate de 130g şi reprezintă 1/8 din greutatea totală a corpului. Suprafaţa totală a sa este de 1000 cm², din care 1/6 este vizibilă la suprafaţă. Suprafaţa cerebelului este alb-cenuşie, acoperită cu o pînză numită piamater, şi vase sangvine care pătrund în şanţurile cerebeloase, ai căror pereţi sunt foarte apropiaţi. Adîncimea între două circumvoluţii este de 3-4mm. Adîncimea dintre doi lobi este de 5-6mm, iar între două fisuri principale dintre doi lobi este de 25mm. Cerebelul poate fi împărţit în trei părţi: vermisul, pe linia mediană, emisferele cerebeloase şi pedunculii cerebeloşi inferior, mijlociu şi superior.

 

Vermisul este median, nepereche, lat de 1cm, iar numele său provine de la aspectul asemănător cu un vierme de mătase şi a fost dat de Galen. El are mai multe subdiviziuni, a căror importanţă fiziologică este încă puţin cunoscută. Dintre ele putem menţiona: lingula, lobul central, culmen, declive, folium, tuber, piramis şi uvula.

 

Emisferele cerebeloase sunt pereche, brăzdate de şanţuri care împart emisferele în lobi şi lobuli. Aici putem întîlni vălul medular superior, o lamă de substanţă albă situată între braţele pedunculilor cerebeloşi superiori. Vîrful acestuia ajunge pînă la tuberculii cvadrigemeni şi el formează tavanul ventriculului 4. Vălul medular posterior, format tot din substanţă albă, situat paramedian, constituie şi el o parte din tavanul ventriculului 4.

Lobulaţia cerebeloasă se datoreşte unor şanţuri aproape concentrice cu formă de semilună. Denumirea lobulilor este arbitrară şi fără semnificaţie funcţională sau filogenetică. Aceşti termeni clasici s-au încetăţenit şi încă nu pot fi înlocuiţi, deoarece nu dispunem de cunoştinţe complete despre cerebel. Fiecărui lobul vermian îi corespunde unul cerebelos; împreună, ei constituie unităţi morfo-funcţionale.

 

Găsim substanţă albă la interior şi cenuşie la exterior. Substanţa cenuşie are o organizare stratificată; de la exterior la interior deosebim:

- stratul molecular, format din neuroni mici, stelaţi;

- stratul ganglionar, intermediar, format din elemente celulare mari sub formă de pară - celulele Purkinje; aceste celule descrise de Purkinje au un important rol inhibitor, ele aflîndu-se sub influenţa GABA;

- stratul granular, format din corpul celulelor granulare, ale căror dendrite au formă de gheare.

Substanţa albă este formată din fibre mielinice de asociaţie, comisurale şi de proiecţie. Fibrele de asociaţie transmit informaţiile în interiorul aceleiaşi emisfere cerebeloase sau de la scoarţa cerebeloasă la nucleii cerebeloşi profunzi. Fibrele comisurale transmit informaţiile la zone simetrice din emisfera cerebeloasă opusă. Fibrele de proiecţie transmit informaţiile la celelalte formaţiuni ale SNC situate în afara cerebelului. La nivelul substanţei albe se găsesc patru perechi de nuclei: 1) nucleii fastigiali, situaţi lîngă vermis; 2) nucleii globoşi (globulari); 3) nucleii dinţaţi şi 4) nucleii emboliformi (denumiţi astfel datorită localizării lor ca un dop al nucleului dinţat).

 

 

 Pedunculii cerebeloşi

 

Pedunculul cerebelos inferior (sau corpul restiform) leagă cerebelul cu măduva spinării şi cu bulbul. El are fibre aferente constituite din fasciculul spinocerebelos posterior, fibre din nucleul Goll-Burdach, fibre vestibulare şi fibre din nervii cranieni V, IX şi X.

Pedunculul cerebelos mijlociu leagă cerebelul de punte prin fibre ponto-cerebeloase.

Pedunculul cerebelos superior leagă cerebelul de emisferele cerebrale.

 

 

Cerebelul are rol în reglarea fazică şi tonică a diferitelor grupe musculare, atît în repaus cît şi în activitate. De asemenea, are rol în păstrarea echilibrului şi a poziţiei corpului, în executarea mişcărilor de fineţe prin reglarea amplitudinii, vitezei, direcţiei şi duratei mişcărilor voluntare, ca şi în coordonarea mişcărilor involuntare. Cerebelul mai are rol în modularea şi transmiterea impulsurilor senzoriale către scoarţa cerebrală.

Cerebelul este un centru integrativ intercalat între zona receptoare şi cea motorie. El dozează amplitudinea, forţa, direcţia şi durata mişcării. În ultimul timp a fost descris sindromul cerebelos cognitiv-afectiv. Studiile anatomice, fiziologice şi neuroimagistice funcţionale sugerează că cerebelul participă la organizarea funcţiilor de ordin înalt. Studiile efectuate de unii cercetători au arătat că leziunile cerebeloase confirmă existenţa unor modificări ale funcţiilor neurologice şi mintale.

Modificările comportamentale au fost clinic proeminente la bolnavii cu leziuni care implicau lobul posterior al cerebelului şi vermisul. Aceste modificări se caracterizau prin:

1. Afectarea funcţiei executive, cum ar fi planificarea, a mobilităţii fluenţei verbale, a memoriei de lucru şi a raţionamentului abstract.

2. Dificultăţi în cunoaşterea spaţială, în organizarea şi memoria spaţială.

3. Modificări de personalitate cu tocirea afectului şi comportament necorespunzător dezinhibat.

4. Dificultăţi de vorbire cu agramatism şi disprozodie (tulburări ale intonaţiei).